duminică, 12 iulie 2015

DEDUBLAREA



Prin dorinţa expresă a lui Samael Aun Weor, textul acestei opere este eliberată domeniului public. De aceea, copierea şi trasmiterea GRATUITĂ al acestui text este încurajată!

DEDUBLAREA PSIHICĂ
A venit deja vremea în care studenţii trebuie să înveţe să intre după voinţă în Astral pentru a primi învăţătura direct de la Marii Instructori. A venit ceasul să abandonam teoriile şi să trecem direct la practică. Samael Aun Weor

DEDUBLAREA

Omul este o triadă formată din Corp, Suflet şi Spirit. Sufletul este mediatorul între Spirit şi Corp. Avem un Suflet, dar suntem un Spirit. Intimul este Preaînaltul din noi; Intimul este Spiritul. Testamentul Înţelepciunii spune: «Înainte ca falsa auroră să răsară asupra Pământului, aceia care au supravieţuit uraganului şi furtunii, l-au preamărit pe Intim şi lor li s-au înfăţişat heralzii Aurorei». Între omul pământean şi Intim este Sufletul. Sufletul are un corp ultrasensibil şi un aterial cu ajutorul căruia călătoreşte prin spaţiu. Corpul Sufletului este Corpul Astral; aşadar, corpul Astral are ceva uman şi ceva divin. Corpul Astral are ultrafiziologia şi ultrapatologia să intim relaţionată cu sistemul nervos al marelui simpatic şi cu glandele noastre cu secreţie internă. Corpul Astral este dotat cu simţuri minunate cu ajutorul cărora putem investiga mari le mistere ale vieţii şi ale morţii. Mintea, voinţa şi conştiinţa sunt în Astral. Discipolii noştri trebuie să înveţe să iasă în corp Astral. Samael Aun Weor: Mistere Majore

Prieteni, trebuie să înţelegeţi necesitatea de a învăţa să ieşiţi din corpul Fizic după voinţa; vreau să înţelegeţi că acest Corp Fizic este o casă în care noi nu trebuie să rămânem prizonieri. Este indispensabil să intrăm în Regiunea Morţilor după voinţă, să vizitam Regiunile Cereşti, să cunoaştem alte lumi ale spaţiului infinit. În afara Corpului fizic ne putem oferi luxul să invocăm fiinţele iubite care au trecut deja de porţile morţii. Aceştia vor răspunde la chemarea noastră şi atunci vom putea vorbi cu ei personal. Exista magi necromanţi care ştiu să invoce morţii pentru a-i face vizibili şi tangibili în această Lume Fizică, dar noi preferam să intrăm în regiunea unde trăiesc ei, să-i vizităm, să cunoaştem în ce stare se află ei acolo etc. etc. etc. În afara corpului Fizic, putem invoca Îngerii pentru a conversa cu ei faţă în faţă, personal. Este bine să înţelegeţi că în trecut am avut alte corpuri, alte existente şi în afara Corpului Fizic ni le putem aminti, le putem retrăi cu exactitate deplină.
Cheia pentru a ieşi din această formă densă, din acest corp carnal este foarte simplă: ascultaţi-mă bine. În acele momente de tranziţie care există între Starea de Veghe şi Somn, putem scăpa din corpul de carne şi oase după voinţă. Îmi vine în aceste momente în memorie un caz foarte special. Odată am ajuns într-o localitate şi căutam un hotel; dar toate hotelurile erau pline, nu aveau locuri pentru nimeni; şi totuşi, am obţinut un adăpost într-un han. Acolo erau multe paturi unde dormeau multe persoane. Eu am plătit pentru ultimul dintre aceste paturi care rămăsese liber şi m-am aşezat să dorm. Totuşi, se întâmpla ca pe la miezul nopţii, cineva bătu la acel han solicitând de asemenea un adăpost. Stăpâna acelui loc îl aduse în camera noastră spunându-i: Vezi, nu am paturi, toate sunt ocupate. Călătorul protesta spunând: Nicăieri nu există ospitalitate, mă mulţumesc să dorm în această cameră, chiar şi pe jos; puneţi-mi o rogojină, o pătură şi o pernă pe duşumea pentru că sunt foarte obosit. Stăpâna acelui han, înduioşată, accepta cu plăcere ceea ce a rugat-o omul. Eu mă aflam treaz, auzind şi văzând toate acestea. Acel călător se aşeză pe jos propunându-şi să doarmă. Observam detaliile: în timp ce omul era în stare de veghe, se mişca pe o parte şi pe alta, ca şi cum ar fi vrut să se acomodeze cu duritatea duşumelei. Curând înceta să se mai mişte şi atunci am văzut cu uimire un nor gri oval care iese a prin porii întregului sau corp. Acel norişor pluti pentru câteva momente deasupra acelui corp obosit şi în cele din urmă, punându-se în poziţie verticală, lua forma peregrinului. Se uita fix la mine şi apoi ieşi din acea încăpere umblând normal. Iată, prietenii mei, ce se întâmplă întotdeauna în aceste momente de tranziţie dintre starea de Veghe şi Somn. Acel peregrin se îndepărta de forma sa densă; voi toţi faceţi acelaşi lucru, dar în mod inconştient. Nu vreau să spun cu acestea că acel om ar fi realizat o ieşire conştientă; totuşi, acest lucru se poate face după voinţă, în mod pozitiv şi conştient. Realmente, acesta este un proces natural. Când cineva îşi dă seama de propriile procese naturale, aceasta niciodată nu poate fi dăunător; când cineva îşi realizează toate aceste funcţii conştient, în loc să le facă în mod inconştient şi involuntar, în nici un caz nu este periculos pentru el, şi de aceea subliniez necesitatea de a profita de momentul de tranziţie dintre starea de veghe şi somn pentru a abandona corpul de carne şi pentru a intra în Regiunea Misterelor. Există oameni increduli care spun: Ce puteţi să ştiţi dumneavoastră despre ceea ce este Dincolo? Ce puteţi să ştiţi despre ce este pe lumea cealaltă? Sau dumneavoastră aţi fost pe lumea cealaltă şi v-aţi întors? etc. etc. etc. Stimaţi prieteni, cu acest procedeu vă asigur că puteţi să mergeţi în cealaltă lume şi vă puteţi întoarce; pot să vă jur pe ceea ce iubesc mai mult în viaţă că eu merg în cealaltă lume de fiecare dată când vreau, şi voi de asemenea puteţi să mergeţi; important este să nu vă fie frică. Când vreau să ies din Corpul Fizic după voinţă, profit de momentul în care sunt pe punctul de a adormi, de acel moment în care cineva nu este nici adormit, nici trezit cu totul. În acest moment precis, fac ceea ce a făcut acel peregrin din povestea mea: mă ridic uşor simţindu-mă vaporos, fluidic, gazos; apoi ies din cameră ca acel călător de la han de care v-am povestit şi mă îndrept spre stradă. Spaţiul este infinit şi zburând, pot călători spre toate locurile Pământului sau ale Infinitului. Dragii mei prieteni, voi puteţi face acelaşi lucru; totul este ca voi să vă propuneţi. Înainte de toate, nu trebuie să vă identificaţi cu corpul material. Exact în momentul în care faceţi experimentul, trebuie să vă gândiţi că nu sunteţi corpul, trebuie să înţelegeţi că sunteţi suflete; trebuie să vă simţiţi ca suflete fluidice, subtile; apoi, simţindu-vă aşa, în această stare, pur şi simplu ridicaţi-vă din pat. Ceea ce vă spun trebuie tradus în fapte.
Ascultaţi-mă bine, nu este vorba de a gândi că suntem ridicaţi, pentru că aici este vorba de gândire şi atunci nu se realizează experimentul.
Repet: transpuneţi în fapte ceea ce tocmai am subliniat. Să facem ce a făcut acel peregrin din povestea noastră; el nu s-a gândit că va ieşi din corp, pur şi simplu a acţionat, s-a ridicat subtil, vaporos şi a ieşit din acel loc.
Când veţi ajunge să mă înţelegeţi? În ce perioada a vieţii voastre veţi învăţa să ieşiţi din corp după voinţă? Vreţi să ştiţi ceva despre ceea ce este Dincolo? Vreţi să vorbiţi faţă în faţă cu Finitele Divine? Atunci invocaţi-le, strigaţi-le când sunteţi afară din corp; este clar că vor veni din iubire pentru voi, cu scopul de a vă instrui. Tot ceea ce este necesar e să lăsaţi lenea şi să fiţi atenţi la procesul somnului; cearşaful şi pătura cu care cineva se acoperă sunt foarte plăcute; însă e greu pentru cineva să lase lenea, inerţia. Amintiţi-vă că voinţa este indispensabilă, iar dacă într-adevăr vă propuneţi să ieşiţi din corp după voinţă, veţi reuşi dacă urmaţi cu exactitate indicaţiile mele. Toţi oamenii înţelepţi din trecut îşi abandonau forma densă pentru a călători conştient şi pozitiv în spaţiul infinit; atunci, vorbeau cu Zeii Sfinţi şi primeau instrucţiuni minunate. În afara acestei Lumi fizice, putem experimenta în mod direct toate Misterele Vieţii şi ale Morţii. Acum înţelegeţi de ce pun atâta accent pe necesitatea de a învăţa să ieşim din corpul Fizic după voinţă. Î: Maestre, dumneavoastră ne-aţi spus că pentru a ieşi în Astral trebuie să profitam de momentul în care ne aflăm între starea de veghe şi somn. Nu putem face asta într-un alt moment?
R: Distinsă domnişoară, vreau ca dumneavoastră să ştiţi că atunci când avem experienţa de Ieşiri în Astral, putem ieşi din Corpul fizic după voinţă, chiar dacă corpul carnal este aşezat sau este în picioare; totuşi, repet, aceasta este pentru oamenii care practică mult. Cel mai normal, cel mai natural pentru Dedublare este să fim aşezaţi în pat.
Î: Maestre, se poate invoca un anume Maestru în mod special pentru a ne ajuta să Ieşim în Astral?
R: Ei bine, prietenă, permiteţi-mi să spun că există fiinţe invizibile care ne ajută; totuşi, puteţi să-i cereţi sprijin propriei Mame Particulare Divine. Mă refer la propria voastră Mama Natura, pentru că este evident că fiecare o are pe a sa. Trebuie să o imploraţi în numele lui Cristos ca să vă scoată din corp exact în acel moment în care vă aflaţi în starea de tranziţie dintre Veghe şi Somn.
Î. Maestre, există vreo rugăciune specială pentru a o chema pe Mama noastră Natura Particulară? Puteţi să ne-o spuneţi?
R. Preabună discipolă care mă asculţi, îţi voi da un sfat care va servi pentru toată lumea. Aşezaţi-vă pe spate în patul vostru, cu corpul bine relaxat şi adormiţi recitând cu gândul şi cu inima voastră următoarea rugăciune: Cred în Dumnezeu, cred în Mama mea Divină şi cred în Magia Albă. Mama mea, scoate-mă din corpul meu. Recitaţi cu toată devoţiunea şi cu toată încrederea această rugăciune magică. Recitaţi-o de mii de ori dacă este nevoie în momentul adormirii. Totuşi, amintiţi-vă de acea vorbă care spune: Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi bagă în traistă. Când vă simţiţi în acea stare de oboseală proprie somnului, când apar în minte primele imagini ale visului, învingeţi lenea, vă rog, şi simţindu-vă ca o fantomă subtilă şi delicată, faceţi ca peregrinul povestirii noastre: ridicaţi-vă din pat şi ieşiţi din casă. Aţi înţeles?
Î. Maestre, putem să-i cerem Mamei noastre Natura particulară să ne ducă într-un anume loc sau ea ne duce unde trebuie să mergem în acord cu pregătirea noastră? R. E bună întrebarea pe care aţi pus-o. Mama Divina ştie unde trebuie să ne ducă pe fiecare dintre noi; totuşi, putem şi să solicităm să ne ducă într-un loc sau altul şi, dacă ea vrea să o facă, e bine. Totuşi, dacă ea nu vrea să ne ducă unde noi dorim, ci ne duce într-un loc diferit, trebuie să acceptam cu plăcere decizia ei, pentru că este clar că Mama noastră ştie de ce avem nevoie, ceea ce ne trebuie mai mult.

O CHEIE A LUI ELIPHAS LEVI
Aceia care spun că «dedublarea de personalitatea umană este periculoasă», şi că «fiind cineva absent din corpul sau, un altul vine şi îl ocupă» etc., greşesc foarte mult. Cei care vorbesc aşa, de fapt, în fiecare noapte ies din corpul lor. A se dedubla intenţionat echivalează cu faptul că cineva îşi dă seama de propriile funcţii naturale şi cooperează cu Natura. Dedublarea nu poate fi niciodată periculoasă. Samael Aun Weor: Conf. Evul Mediu şi Esoterismul Gnostic

Cu privire la Proiecţiile Eidolon-ului şi la Călătoriile Suprasensibile afară din Corpul Fizic avem multe de spus. În momentul în care scriu aceste pagini, îmi revin în memorie evenimente extraordinare, minunate. Revăzând bătrânele cronici din lunga mea existenţă cu minuţiozitatea laborioasă a clericului în chilia sa, apăru Eliphas Levi. Într-o noapte oarecare, afară din forma mea densă, am mers peste tot invocând Sufletul acestui răposat care în viata se numea Abatele Alfonso Luis Constans (Eliphas Levi). Îl găsii, evident, aşezat la o veche masă de lucru, în augustul salon al unui vechi palat. Se ridica cu mare curtoazie din fotoliul său ca să primească respectuos salutarile mele. Vin să vă cer un mare serviciu, spusei; aş vrea să-mi daţi o cheie pentru a ieşi instantaneu în corp Astral de fiecare dată când e nevoie. Cu mare plăcere, răspunse abatele, dar înainte doresc ca mâine dumneavoastră să-mi aduceţi tema următoare: «Care este lucrul cel mai monstruos care există pe Pământ?» Daţi-mi cheia chiar azi, vă rog. Nu! Aduceţi-mi tema dumneavoastră şi atunci vă voi da cheia cu mare plăcere. Problema pe care abatele mi-o propuse a devenit o adevărată bătaie de cap, căci sunt atâtea lucruri monstruoase în lume, încât, sincer, nu găseam soluţia. Mergeam pe toate străzile oraşului, observând, încercând să descopăr lucrul cel mai monstruos şi când credeam că l-am descoperit, atunci apărea ceva încă şi mai rău; deodată o rază de lumină îmi limpezi judecata. Ah!, îmi spusei, acum înţeleg. Lucrul cel mai monstruos trebuie să fie, în acord cu Legea Analogiei contrariilor, antipodul celui mai grandios Bun! Dar care este lucrul cel mai grandios care poate există pe faţă îndurerată a acestei lumi chinuite? Zării atunci prin transluciditate Muntele căpăţânii, Golgota amărăciunilor şi pe marele Iisus agonizând pe o cruce, din Iubire pentru întreaga umanitate suferindă. Atunci exclamai: Iubirea este lucrul cel mai grandios care există pe pământ! Evrika! Evrika! Evrika! Acum am descoperit secretul: Ura este antiteza a ceea ce este mai grandios. Soluţia problemei complexe devenea evidentă; acum trebuia, fără îndoială, să mă pun din nou în contact cu Eliphas Levi. Să proiectez încă o dată Eidolon-ul (greacă: "imagine, dublu, apariţia, fantomă) fu pentru mine un lucru de rutină, căci e clar că eu m-am născut cu această preţioasă facultate. Dacă eu căutam o cheie specială, n-o făceam atât pentru insignifianta mea persoană care nu valorează nimic, ci mai curând pentru numeroase alte persoane care aspiră arzător la Dedublarea conştientă şi pozitivă. Călătorind cu Eidolon-ul sau Dublul Magic, foarte departe de Corpul Fizic, mergeam prin diverse ţări europene, căutându-l pe abate; dar acesta nu apărea nicăieri. Deodată, în mod neobişnuit, am simţit o chemare telepatică şi am pătruns într-o locuinţă luxoasă; abatele era acolo, dar Oh! Surpriză! Minune! Ce este aceasta? Eliphas transformat într-un copil mic şi culcat într-un leagăn. Un fapt într-adevăr neaşteptat! Nu-i aşa? Cu o profundă veneraţie, mă apropiai foarte încet de bebeluş zicând: Maestre, aduc tema: lucrul cel mai monstruos care există pe Pământ este ura. Acum vreau să îndepliniţi ceea ce mi-aţi promis. Daţi-mi cheia! Totuşi, spre marea mea uimire, copilul tăcea, pe când eu disperat, nu înţelegeam că Tăcerea este elocvenţa Înţelepciunii . Din timp în timp, îl luam în braţe disperat, rugându-l, dar totul era în zadar, acea făptură părea Sfinxul Tăcerii. Cât timp a durat asta? Nu ştiu! În Eternitate, timpul nu există şi trecutul şi viitorul fraternizează într-un prezent etern. În cele din urmă, simţindu-mă înşelat, am lăsat copilaşul în leagănul său şi am ieşit, foarte trist, din acea veche şi nobilă casă. Zilele, lunile şi anii trecură, iar eu continuam să mă simt înşelat; îmi făcea impresia că abatele nu şi-a respectat cuvântul pe care-l dăduse atât de solemn; dar într-o zi lumina veni la mine. Îmi amintii atunci aceasta fraza a Kabirului ("cel Mare") Iisus: Lăsaţi copiii să vină la mine, căci a lor este Împărăţia Cerurilor . Ah! Acum înţeleg, îmi spusei. Este urgent şi indispensabil să redevenim copii în minte şi în inimă. Atâta timp cât voi nu veţi fi ca nişte copii, nu veţi putea intra în Împărăţia Cerurilor. Această întoarcere, această regresiune spre punctul de plecare originar este imposibilă dacă nu eşti înainte mort în tine însuţi; Esenţa, Conştiinţa este, din păcate, închisă în toate aceste Agregate Psihice care, în ansamblul lor tenebros, constituie Egoul.

Numai prin anihilarea acestor Agregate sinistre şi sumbre se poate trezi Esenţa în starea sa de inocenţă primară. Când toate Elementele Subconştiente au fost reduse la pulbere cosmică, Esenţa este eliberată. Atunci recucerim copilăria pierdută. Novalis spune: Conştiinţa este Esenţa proprie omului în completa transformare, Fiinţa Cerească Primitivă. Se dovedeşte clar şi de necontestat că atunci când Conştiinţa este trează, problema dedublării voluntare încetează să existe. După ce am înţeles în profunzime toate aceste procese ale psihicului uman, abatele îmi dădu în Lumile Superioare a doua parte a cheii regale. Această cheie constă într-o serie de sunete mantrice cu care se poate, în mod conştient şi pozitiv, realiza proiecţia Eidolon-ului. Pentru binele studenţilor noştri gnostici, este bine de stabilit în mod didactic succesiunea inteligentă a acestor sunete magice:
a) Un fluierat lung şi fin asemănător celui al unei păsări.
b) Pronunţarea vocalei E (EEEEEEE), prelungind sunetul şi intonându-l pe nota RE din gama muzicală.
c) Cântarea lui R se face pe nota Si , imitând vocea ascuţită a copilului; ceva ca sunetul ascuţit al unei morişti ori al unui motor, extrem de fin şi subtil (RRRRRR).
d) Faceţi să răsune S foarte delicat, ca un fluierat dulce şi lin (SSSSSSS). Precizare: La punctul a este un fluierat real şi efectiv. La punctul d, S-ul este doar asemănător unui fluierat.

ASANA. Studentul gnostic se culcă în poziţia omului mort: decubitus dorsal (pe spate). Picioarele sunt desfăcute în forma de evantai şi călcâiele se ating. Braţele de-a lungul corpului; întregul vehicul fizic trebuie să fie bine relaxat. Atipind într-o profundă meditaţie, devotul va cânta de mai multe ori sunetele magice.

ELEMENTALI
Aceste mantre sunt în legătură intimă cu Departamentul Elemental al Păsărilor şi fără îndoială că aceştia vor asista devotul, ajutându-l efectiv în munca de Dedublare. Fiecare pasăre este corpul fizic al unui Elemental şi ei ajută totdeauna neofitul, cu condiţia unei conduite drepte. Dacă aspirantul doreşte cu ardoare asistenţa din Departamentul Elemental al Păsărilor, trebuie să înveţe să le iubească. Cei care comit crima de a închide creaturile cerului în abominabile colivii nu vor primi niciodată acest ajutor. Hrăniţi păsările cerului, deveniţi un eliberator al acestor creaturi, deschideţi porţile închisorilor lor şi ele vă vor asista. Când am experimentat pentru prima dată cheia regală, după ce intonasem mantrele, m-am simţit vaporos şi uşor ca şi când ceva pătrunsese în interiorul Eidolon-ului.
Fără îndoială că n-am aşteptat să mă ridice din pat; am părăsit eu însumi patul; m-am ridicat de bună voie şi mergând foarte încet, am ieşit din casă; Inocenţii Elementali ai prietenelor mele păsările introduşi în interiorul Corpului meu Astral m-au ajutat la Dedublare.
CONCLUZIE
Am expus deci, în acest capitol, cele două aspecte fundamentale ale Cheii Regale. Completa şi absoluta dezvoltare a acestor două părţi a Marii Chei ne va permite să ne dedublăm după voinţă, în mod conştient şi pozitiv. Cei care aspiră într-adevăr să devină experimentatori ai marilor realităţi în Lumile Superioare trebuie să dezvolte în interiorul lor înşişi cele două aspecte ale Marii Chei.

ALTE CHEI PENTRU A IEŞI ÎN ASTRAL

Trebuie să lăsam teoria, să intram în miezul problemei, să trecem la fapte, la practică. Marea parte a fraţilor îşi pierd timpul teoretizând, teoretizând şi nimic altceva decât teoretizând. Există biblioteci enorme, imense şi pentru ce? Există milioane de volume, şi totuşi bieţii studenţi nu au capacităţi, nu ştiu să «Călătorească în Astral», nu au vorbit niciodată cu un Maestru, nu au putut niciodată să converseze faţă în faţă cu un Elohim. Este foarte tristă starea în care se află: capul plin de teorii şi confuzii, şi asta e tot. Deci, este necesar să fiţi practici, iubiţii mei fraţi. Teorii? Nu, aceasta este o pierdere inutilă de timp! Important este să fiţi practici, să aveţi multă încredere, să continuaţi cu aceste exerciţii pe care le-am dat. Samael Aun Weor: Conferinta Universal Simţul Practic al Gnosticismului

Îl vom învăţa pe amabilul cititor alte forme pentru a intra conştient în lumea Astrală. Pentru aceasta vă vom arăta anumite Mantre care ne permit dezvoltarea acestei facultăţi pentru a ne dedubla pozitiv şi după voinţă în Astral.
Mantra, înseamnă cuvânt cu putere. Trebuie să ştiţi că sunetul produce efecte vizibile şi tangibile pentru toată lumea. Descărcarea unui tun, de exemplu, cu sunetul său, poate să spargă geamurile unui întreg grup de case. Un cuvânt dulce potoleşte mânia; un cuvânt ironic provoacă multe sentimente în cel care-l ascultă. Deci, sunetul este causa causorum a întregii creaţii. Pe bună dreptate spunea Ioan: La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ceea ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El Este util să ştim că mantrele sunt cuvinte cu putere. Vibraţiile acestor cuvinte, acestor litere, acestei multiple combinaţii de sunete, trezesc puterile latente ale fiinţei umane.

MANTRA FARAON
Să începem prin a cunoaşte o mantra pentru dedublarea Astrală, mantra FARAON. Aşezaţi-vă pe spate, ridicând genunchii şi sprijinindu-vă tălpile pe pat. Repetaţi mantra FARAON astfel: FAAAAAAARRRRRRRAAAAAAAOOOOOOONNNNNNN Repetaţi această mantră de foarte multe ori. Puteţi să o vocalizaţi cu voce tare şi puteţi de asemenea să o faceţi mental. Adormiţi pronunţând această mantra, păstrând genunchii ridicaţi. Pe măsura ce adormiţi, trebuie să vă imaginaţi foarte clar piramidele din Egipt. Aceasta nu este dificil. Convingeţi-vă prin voi înşivă că nu este dificil. Puneţi-vă toată atenţia mentală şi adormiţi. Rezultatul va fi splendid: veţi ieşi în Astral şi vă veţi trezi dincolo, în lumile interne; vă veţi abandona corpul fizic după voinţă şi veţi intra în cea de-a patra dimensiune cu Conştiinţa pe deplin trează. Dar să continuam cu alte procedee, cu scopul că studentul să poată alege ceea ce-i convine mai mult. Nu faceţi ca vânătorul care aleargă după mai mulţi iepuri şi nu prinde nici unul. Voi trebuie să alegeţi o metodă care vă place mai mult, dar puneţi-o în practică, asta contează.

SUNETUL ANAHAT
În creierul uman, în interiorul celulelor, răsună neîncetat vocea subtilă care este un sunet strident şi ascuţit. Este cântecul greierului, şuieratul şarpelui, sunetul Anahat, vocea lui Brahma. El are zece tonalităţi pe care teurgul trebuie să înveţe să le asculte. Mintea studentului trebuie să fie absorbită de acest sunet, precum albina de nectarul florilor. Cel care vrea să audă sunetul Anahat trebuie să-şi videze mintea, să aibă mintea calmă nu calmată; repetăm, calmă. Cel care încearcă şi îşi propune să audă acest sunet mistic, să-şi menţină mintea liniştită; repetăm, în linişte. Trebuie făcută o distincţie între o minte care este calmă, pentru că aceasta a înţeles că este inutil să gândească; şi o minte care este calmată artificial. Trebuie să se facă diferenţa între o minte care se găseşte într-o linişte naturală, spontană şi o minte care este forţată violent să tacă. Atunci când mintea este calmă, într-o linişte profundă, studentul poate să audă, în mod inevitabil, sunetul greierului: un sunet subtil, ascuţit, pătrunzător. Chiar mai mult, dacă Sufletul se lasă absorbit de acest sunet mistic, Porţile Misterului se deschid pentru student. Atunci, în acele momente să se ridice din pat, în mod instinctiv şi să iasă din camera lui pentru a se dirija spre Templele Lojii Albe sau spre orice alt loc din Univers.

MANTRA LA-RA
Trebuie să ştim că puterea cea mai mare care există în lume, cea mai bună cheie care se cunoaşte pentru a ieşi în Astral, depinde de FORŢELE SEXUALE. Poate vi se pare ciudat că afirmăm aceasta.
Fiţi atenţi: energiile creatoare (faimosul libido, de care ne vorbeşte Sigmund Freud), adică FORŢA SEXUALĂ atunci când se află în procesul de transmutare LIBIDO-GENETICĂ, produce un sunet, sunetul Anahat, acest misterios sunet asemănător celui al greierului despre care am vorbit deja. Trebuie să învăţăm să utilizăm această cheie pentru a ieşi în Astral.
Vă voi arata-o: trebuie să adormiţi vocalizând mental silabele LA-RA, astfel: LAAAAAAAAAA-RRRRRRRRAAAAAAAAAA. Dar această practică trebuie făcută cu tenacitate, şi cu perseverenţă. Vocalizaţi mental în timp ce adormiţi. Aceste două silabe au puterea de a face să vibreze intens energiile sexuale. Aşadar, prin deducţie logică, ştim că odată ce energiile se situează la o vibraţie superioară şi puternică, se produce acea literă care este însuşi sunetul FOAT-ului, al FOCULUI: litera S. Această literă vibrează astfel: SSSSSSSSS. Se poate simţi cum vibrează în creier, ca şi cum ar fi cântecul unui greier, sau un sunet asemănător cu sunetul produs de frânele cu aer comprimat. Când auziţi acest sunet magic, Anahat, nu vă fie teamă. Accentuaţi volumul. Puteţi să-i daţi o mai mare rezonanţă cu ajutorul voinţei şi când deja acest sunet vibrează foarte intens, când are deja o mare rezonanţă, profitaţi: ridicaţi-vă din pat; nu vă gândiţi că dacă mă ridic cu corpul, sau că dacă mă ridic fără corp sau dacă eu mă ridic, unde rămâne corpul. În mod normal, studenţii trăiesc cu toate aceste şovăieli, cu toate aceste incertitudini, nu înţeleg. Ridicaţi-vă! Repet, ridicaţi-vă! La ridicare, Natura se va ocupa de separarea părţii Astrale de corpul fizic. Tot ce trebuie să faceţi voi este să vă ridicaţi. Desigur, nu este vorba de o ridicare mentală; ceea ce vorbim trebuie să se transpună în fapte. Ridicaţi-vă din pat; ceea ce ţine de corp nu vă interesează. Ceea ce trebuie să faceţi este să vă ridicaţi şi înainte de a ieşi din camera voastră, faceţi un salt cu intenţia de a pluti în atmosferă. Dacă plutiţi este pentru că sunteţi în Lumea Astrală. Aţi înţeles? Dacă nu plutiţi întoarceţi-vă din nou în pat şi repetaţi experimentul. Repet: nu vă opriţi, dacă azi nu puteţi, mâine veţi putea. Mulţi discipoli triumfă imediat, iar alţii au nevoie de luni şi chiar de ani până să ajungă să înveţe. În orice caz, tenacitatea învinge. Pe măsură ce auziţi acest sunet, vă veţi ridica din patul vostru şi veţi ieşi din cameră; dar înainte de a ieşi, faceţi un salt cu intenţia de a pluti şi dacă plutiţi este pentru că sunteţi în Astral. Aceasta este o cheie minunată; este o cheie foarte importantă şi indispensabilă.

MANTRA EGIPTO
Numele ocult al corpului nostru Astral este ZAPHNATH PAANEAH. Numele corpului Astral este format din doua nume. Primul este Zaphnath. Aceasta mantra corespunde Astralului nostru inferior. Al doilea cuvânt, Paaneah, este Fiul , Cristosul nostru Cosmic, care ne leagă personalitatea fizică cu imanenţa supremă a Tatălui Solar. Discipolii noştri trebuie să dobândească puterea de a ieşi în corp Astral. Aceasta putere se dobândeşte vocalizând zilnic o oră mantra EGIPTO. Vocala E, face să vibreze glanda tiroidă şi îi conferă omului puterea auzului ocult. G-ul trezeşte chakra ficatului şi atunci când această chakra ajunge la dezvoltarea ei deplină, omul poate intra şi ieşi din corpul lui de fiecare dată când vrea. Vocala I combinată cu litera P dezvoltă în om clarviziunea şi puterea de a ieşi în corpul lui Astral prin fereastra lui Brahma care este glanda pineală. Litera T impactează vocala O, intim relaţionată cu chakra inimii, astfel, omul poate dobândi puterea pentru a se desprinde de acest plex şi a ieşi în corp Astral. Pronunţarea corectă al acestei mantre este următoarea: EEEEEEHHHHHHHIIIIIIIPPPPPPPTOOOOOOO.
Cei care încă nu au putut să iasă în corp Astral cu cheile noastre, este pentru că încă nu au această putere şi atunci trebuie să o dezvolte, în primul rând vocalizând zilnic timp de o oră mantra EGIPTO. Aceasta mantra dezvoltă total chakrele care sunt în relaţie cu dedublarea corpului Astral, şi astfel discipolul dobândeşte puterea de a intra şi ieşi din corpul fizic după voinţă.

DISCERNAMÂNTUL
O altă cheie care a dat de asemenea rezultate foarte bune pentru a ieşi în Astral , este DISCERNAMÂNTUL. În timpul zilei, când mergeţi pe stradă, de exemplu, deodată vă întâlniţi cu un prieten pe care nu l-aţi văzut de mulţi ani. În acest caz reflectaţi şi întrebaţi-vă pe voi înşivă: Sunt în Astral? Sunt afara din corpul meu? Atunci, faceţi un mic salt cu intenţia de a pluti. Este clar că dacă plutiţi este pentru că sunteţi în Astral. Ce s-ar întâmpla dacă aţi merge pe stradă şi v-aţi întâlni cu un prieten care a murit de 20 sau 30 de ani? Cel mai logic ar fi ca voi înşivă să încercaţi să fiţi conştienţi întrebându-vă: Sunt în Astral? Apoi faceţi un mic salt şi dacă plutiţi este pentru că sunteţi în Astral. Dacă mergeţi pe stradă, de exemplu şi deodată vă întâlniţi cu o mulţime, nu vă costă nimic să reflectaţi puţin, numai pentru câteva momente. Întrebaţi-vă pe voi înşivă: Sunt în Astral? Imediat, încercaţi aceasta: faceţi un mic salt cu intenţia de a pluti. Dacă plutiţi este pentru că sunteţi în Astral. Dacă, de exemplu, vedeţi în vitrina unui magazin un obiect curios, puneţi-vă întrebarea: Sunt în Astral? De multe ori studenţii şi-au pus această întrebare şi au făcut micul salt, rezultatul a fost că s-au trezit în Astral, care, aşa cum ştim, este acelaşi cu Lumea Viselor, erau realmente acolo, dar mergeau inconştienţi, crezând că erau în carne şi oase. Aşadar, trebuie să învăţăm să DISCERNEM. În timpul orelor de somn normal, fiecare trăieşte în Lumile Interne cu Conştiinţa adormită. Aici vedem tâmplarii în tâmplăriile lor, vânzătorii în magazinele lor, şoferii conducându-si maşinile sau automobilele etc., şi toţi sunt pe deplin convinşi că sunt în carne şi oase. Dacă cineva îl întreabă pe un prieten de acestea: În ce lume te găseşti? Unde crezi că te afli, prietenul meu? Întotdeauna vă răspunde că este în carne şi oase şi dacă cineva îi spune că este în Astral, niciodată nu o va crede, întotdeauna va râde. Dacă aceşti oameni şi-ar trezi Conştiinţa în Lumile Interne, ar intra în temple, şi s-ar transforma radical. Dar cum acestor persoane niciodată nu le trece prin cap să facă ace st exerciţiu pe care îl dăm, trăiesc întotdeauna cu Conştiinţa adormită. Dacă faceţi această practică, şi în timpul întregii zile (fiecare minut, fiecare secundă în prezenţa unei persoane pe care nu aţi văzut-o de mult timp, în prezenţa unui obiect curios, în prezenţa unei mulţimi etc. etc. etc.) vă puneţi întrebarea, este clar că aceasta se întipăreşte foarte bine în subconştient, şi rezultatul este că noaptea ne punem aceeaşi întrebare în Lumea Astrală, trezind astfel Conştiinţa. Ceea ce face cineva peste zi, repetă noaptea, în timpul somnului. Dacă se obişnuieşte să vaca acest exerciţiu în timpul zilei, este clar că noaptea îl va face de asemenea. Făcându-l în timpul somnului, Conştiinţa se trezeşte şi atunci se pot vizita după voinţă Templele Lojii Albe, se pot invoca Îngerii etc.
Dacă sunteţi în Astral şi doriţi să invocaţi un Înger (de exemplu Îngerul ANAEL, Îngerul Iubirii), puteţi să-l invocaţi cu mantra ANTIA DAUNA SASTAZA astfel: AAANNTIIIIIIAAA DAAAUUUNAAA SAAASTAAAZAAA Veniţi aici! Veniţi aici! Veniţi aici! În numele lui Cristos! În numele lui Cristos! În numele lui Cristos! şi puteţi fi sigur că Anael va veni la chemarea voastră. Anael este foarte înţelept; cu el puteţi vorbi ceea ce vreţi, cu el puteţi învăţa multe lucruri. Cunoaşte medicina, ştie să vindece, este în relaţie cu toate acele probleme de dragoste etc.

De exemplu, dacă doriţi să invocaţi orice Înger planetar, utilizaţi întotdeauna aceeaşi cheie şi veţi fi ascultaţi. Dar înainte de toate trebuie să învăţaţi să ieşiţi în Astral. În Astral puteţi să mergeţi în SHAMBALLA şi să vorbiţi personal cu Divinul Maestru Iisus Cristos. El trăieşte în SHAMBALLA cu acelaşi corp înviat din morţi. Nu ştiu cum de există încă oameni care îndrăznesc să spună că Iisus Cristos s-a reîncarnat în Petru, sau în Ioan, sau în Diego, sau în nu ştiu cine. Lumea face atâtea greşeli! Chiar şi acum, în zilele noastre, nu vor să creadă cuvântul lui Iisus, nu vor să creadă ceea ce este scris în Evanghelie. Iisus a înviat şi are corpul fizic, păstrându-l viu în SHAMBALLA. SHAMBALLA este un ţinut din Tibet, un ţinut care este în STARE DE JINAS, un ţinut secret. Astfel, trebuie să învăţăm să vocalizam mantrele care servesc pentru a ieşi în Astral ; trebuie să cunoaştem practicile. Putem invoca de asemenea Fiinţele Inefabile pentru că ele să ne înveţe să ieşim în Astral . Îl puteţi invoca, de exemplu, pe HARPOCRATES şi puteţi fi siguri că vă va învăţa să ieşiţi în Astral

STARI DE JINAS
În primul rând studentul învaţă să iasă în Astral; şi mai târziu învaţă să-şi pună corpul în cea de-a Patra Dimensiune. Aceasta este puţin mai dur, nu-i aşa? Acest fapt de a ne pune corpul de carne şi oase în cea de-a Patra Dimensiune, aparent este foarte dificil; totuşi, se poate. Cel care vrea să intre cu corpul de carne şi oase în Lumile Interne, adică, cel care vrea să înveţe să-şi pună corpul fizic în STARE DE JINAS, trebuie să cunoască cheile. Harpocrates, de exemplu, ne învaţă cum să ieşim cu corpul de carne şi oase; Harpocrates ne învaţă să ne transportam dintr-un loc în altul în câteva momente. Harpocrates ne învaţă să ne introducem corpul în Lumile Superioare. Cel care învaţă să călătorească cu corpul de carne şi oase prin Lumile Interne, de fapt poate face minuni. Iisus făcea astfel de minuni, Iisus umbla pe ape, pentru că avea corpul fizic cufundat în Lumile Interne. Amintiţi-vă de acea noapte în care Iisus mergea pe apele Marii din Galilea. Aceasta a fost foarte interesant; El mergea cu corpul sau fizic în STARE DE JINAS; Petru a ieşit pentru a-l întâmpina. Din păcate, Petru s-a îndoit. Dacă Petru nu s-ar fi îndoit, nicidecum nu s-ar fi scufundat. Bietul Petru se scufunda; şi Iisus a trebuit sa-l ajute, spunându-i: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Cheia pentru a pune corpul fizic în STARE DE JINAS este încrederea. Cel care nu are în credere, eşuează. De fapt, încrederea este o PUTERE SOLARĂ. Dacă vreţi să intraţi cu corpul fizic în lumile interne, puteţi să faceţi următoarele: aşezaţi-vă pe partea stângă, puneţi-vă mâna stângă pe pernă; apoi sprijiniţi-vă capul pe palma mâinii stângi. Invocaţi-l pe Harpocrates astfel: HAR-PO-CRA-TIS, HAR-PO-CRA-TIS, HAR-PO-CRA-TIS; în numele lui Cristos, în numele lui Cristos, în numele lui Cristos te invocam, te chemăm.
În numele Absolutului, în numele Absolutului, în numele Absolutului te chemam HAR-PO-CRA-TIS, ajută-mă să-mi pun corpul în STARE DE JINAS! Apoi aţipiţi, concentrându-vă la Harpocrates. Când simţiţi puţin somnul, când începeţi să simţiţi primele simptome ale somnului, puteţi să vă ridicaţi din pat cu toată încrederea. Ridicaţi-vă cum se ridică un somnambul, dar ridicaţi-vă! Aţi înţeles? Ridicaţi-vă, păstrând puţinul somn pe care-l aveţi. După ce vă ridicaţi, faceţi câţiva paşi prin cameră. Apoi, înainte de a ieşi pe stradă, este bine să faceţi o încercare în propria cameră, pentru a şti dacă sunteţi deja în STARE DE JINAS, pentru că altfel, ce veţi face pe stradă? Faceţi saltul şi dacă plutiţi este pentru că corpul a intrat în Lumile Interne. Atunci puteţi ieşi liniştiţi pe stradă şi vă puteţi îndrepta spre Templele care sunt în STARE DE JINAS.
Amintiţi-vă că în Pădurea Chapultepec există un Templu minunat. Templul Chapultepe c este formidabil: este un Templu Rozacrucian-Gnostic. Conducătorul acestui Templu este Maestrul RASMUSSEN. Puteţi să încercaţi să-l vizitaţi. Nu se ştie dacă vă lasă să intraţi; totul depinde de voi. Dacă aveţi o viaţă foarte corectă, dacă sunteţi bine pregătiţi, dacă sunteţi persoane foarte virtuoase, veţi putea intra. Dacă nu, cine ştie! În orice caz încercaţi să vedeţi dacă nu vă lasă să intraţi în Chapultepec, vă puteţi oferi plăcerea să călătoriţi prin Europa, prin Asia, prin Africa, sau unde vreţi. Cu corpul în STARE DE JINAS vă puteţi transporta în locurile cele mai îndepărtate de pe Pământ. Doctorul Krumm Heller spunea că este nevoie să adormim invocându-l pe Harpocrates, dar că trebuie să ne imaginăm un ou de culoare albastră, un ou foarte luminos, albastru ca şi cerul şi să ne vedem înăuntrul acestui ou. Acest lucru ne învăţă Doctorul Krumm Heller. Dar modul cel mai practic de a o face este de a căuta cu adevărat un ou de găină; apoi, vom sparge vârful oului, făcându-i un mic orificiu pe partea conică, pe partea mai ascuţită. Înainte de a face această operaţie, este necesar să lăsăm oul puţin în apă călduţă. Apoi îi scoatem gălbenuşul şi albuşul până ce îi rămâne numai coaja. Când avem această coajă, o colorăm în albastru şi o punem aproape de pat. Important este să avem mereu figura oului, a cărui coajă este în relaţie cu puterile lui Harpocrates. Să ne amintim că Harpocrates este în relaţie precisă cu oul.
Se spune că vechiul Pământ avea forma de ou, era oviform. În Egipt se folosea de asemenea oul şi se punea pe capul mumiilor. Să ne amintim de OUL DE AUR al lui BRAHMA. În ou sunt conţinute puterile creaţiei. Harpocrates ştie să manevreze aceste forţe conţinute în ou. Deci, dacă în ou se află forţe ale creaţiei este logic că are puteri formidabile. Harpocrates ştie să manevreze aceste puteri, aceste forţe extraordinare. Dacă observăm, întreaga creaţie a ieşit din ou. Însuşi omul s-a format din ou. Da, ovulul matern este un adevărat ou şi oul este fecundat de spermatozoid (şi asta o ştiu biologii). Observaţi plantele: sămânţa este un adevărat ou şi din această sămânţă iese planta. Mările au ieşit din ou, tot ce există a ieşit din ou. Apoi simbolizează materia fizică şi dacă Harpocrates are puteri asupra oului, le are şi asupra materiei fizice. Şi dacă Harpocrates are putere asupra materiei fizice, poate să ne pună corpul fizic în STARE DE JINAS, poate să ne introducă corpul nostru în a Patra dimensiune. Aceasta este perfect logic. Analizaţi aceasta prin voi înşivă şi vă veţi convinge că e logic. Nu vorbim despre ceva care este absurd. Este clar că pentru omul de ştiinţă materialist aceasta ar fi absurd, dar ce importanţă are pentru noi omul de ştiinţă materialist. Ceea ce ne interesează pe noi este să mergem la origine, să trecem la fapte. Omului de ştiinţă materialist îi dăm în primul rând învăţătura scrisă; şi va veni o zi în care dacă va practica, se va convinge prin el însuşi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu