joi, 10 noiembrie 2016

Povestire cu tâlc: „Nu căuta să-l vezi pe Dumnezeu ci caută să-i simți prezența”


„Acum a înţeles cu adevărat rostul cuvintelor sfinte: “Dumnezeu este iubire iar iubirea, deşi nu se vede, este cel mai vital şi grandios sentiment pe care inima îl poate încerca. Chipul Lui Dumnezeu este chipul iubirii.””
Într-o zi, un tânăr se plimba agale pe drum, încercând să găsească un răspuns la întrebarea care îl măcina de foarte mulţi ani. Tot plimbându-se în jos şi în sus, observă, la un moment dat, un bătrân care se odihnea pe o băncuţă din apropiere.
– Poate dânsul mă va ajuta să elucidez misterul acestei întrebări chinuitoare… pare un om înţelept. Îşi zise tânărul, îndreptându-se încet spre bătrânul blând.
Privirea bunicului, aşa cum îl va numi tânărul, emana blândeţe şi bunătate împletite cu darul înţelepciunii.
Sfios, tânărul nu ştia cum să înceapă dialogul, aşa că renunţă la ideea sa, întorcându-se, dar vocea bătrânului îl opreşte.
– Băiete, te văd nedumerit. Vino aici şi spune-ţi oful, iar dacă este cu putinţă, te voi ajuta.
Bucuros de ceea ce auzise, tânărul se aşează cuminte în dreptul interlocutorului său.
– Bunicule, de câţiva ani în mintea mea se învârte o întrebare fără răspuns care nu mă lasă nici să dorm, nici să fiu util ziua.
– Spune dragul meu băiat!
– Bunicule, de ce nu pot să-L văd pe Dumnezeu? Cum să cred în El dacă nu Îl văd?
Zâmbindu-i blând, bătrânul îi răspunde:
– Dacă vrei să îl vezi pe Dumnezeu, du-te şi roagă-te! Poate îţi va îndeplini dorinţa.
– Dar nu m-am rugat de mult timp şi nu cred că o să mă asculte.
– Totuşi, încearcă. Nu ai nimic de pierdut!
Urmându-i sfatul, tânărul se îndreaptă spre casă; se rugase cum nu o mai făcuse vreodată, cerând şi ajutorul Sfintei Fecioare. În cele din urmă, obosit, adoarme. Deodată, în vis, vede apropiindu-se de el o femeie.
– Vino cu mine!
– Unde? Întrebă mirat, băiatul.
– Să îl vezi pe Dumnezeu.
Entuziasmat, băiatul o urmează. Fără să-şi dea seama cum, în faţă îi apare o imagine paradisiacă; păsările minunate formau un cor celest pe a cărui muzică dansau izvoarele cristaline înconjurate de gingaşe flori multicolore şi pomi înalţi care îşi clatină lin crengile în bătaia vântului, contribuind, prin mişcarea lor la atmosfera mirifică.
– Şi Dumnezeu unde este?
– Uită-te cu atenţie, dar nu rămâne doar la suprafaţă. Precum o operă vorbeşte despre artistul ei, aşa şi creaţia vorbeşte de Creatorul ei.
– Dacă nu-I văd chipul, cum aş putea crede? Insistă băiatul.
– Dumnezeu nu se uită la chipul omului, ci la inima lui. Aşa să faci şi tu: Nu căuta să-I vezi chipul, doreşte-ţi să-I simţi pacea şi iubirea.
Privind-o, o întreabă:
– Cine eşti?
Întrebarea rămâne fără răspuns, visul se termină iar tânărul se trezeşte; era dimineaţă.
– Voi merge la biserică, nu am mai fost de mult, dar azi trebuie să merg, cugetă tânărul, pregătindu-se pentru slujbă.
Intrând smerit în biserică, atmosfera dumnezeiască a sufletelor omeneşti care îl laudă pe Dumnezeu împreună cu îngerii Săi îi îmbracă sufletul într-o oază de linişte şi o neaşteptată bucurie îl cuprinde. Dar nu doar acea atmosferă îl copleşeşte, ci şi vederea femeii care îi apăruse în vis… era Maica Domnului.
Surâzând uşor, ascultă cu atenţie slujba. Când preotul, la sfârşitul ecteniei rosteşte: “Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o“, tânărului i se deschid ochii sufletului şi, cu privirea înlăcrimată, o vede pe Sfânta Fecioară care, pogorându-se din cer, înconjurată de o mulţime de îngeri şi stând înaintea Sfintei Mese, alături de preot, îşi ridică mâinile spre cer şi cu lacrimi de caldă iubire se roagă la Dumnezeu pentru creştinii care o cinstesc şi o cheamă în rugăciunile lor ca ajutătoare şi mijlocitoare către Fiul Său.
Acum a înţeles cu adevărat rostul cuvintelor sfinte: “Dumnezeu este iubire iar iubirea, deşi nu se vede, este cel mai vital şi grandios sentiment pe care inima îl poate încerca. Chipul Lui Dumnezeu este chipul iubirii.”
“De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval zăngănitor.Şi de-aş avea darul profeţiei şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de-aş avea credinţa toată să pot muta şi munţii, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt. Şi toate averile mele de le-aş împărţi şi trupul meu de mi l-aş da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi foloseşte.” (1 Corinteni 13, 1-3)
Sursa: mihaelagligan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu