luni, 21 noiembrie 2016

Seara la culcare, sădiţi în voi un gând bun şi lăsaţi-l să lucreze în timpul nopţii


O.M.Aivanhov: „Un discipol dă importanță modului în care adoarme, pentru că noaptea e cea care determină ziua următoare. Deci, înainte de a se culca, se leagă de lumea invizibilă, lasă la o parte tot ceea ce l-a tulburat în cursul zilei, griji, neliniști, supărări, el se gândește la erorile pe care le-a putut comite pentru a le repara în timpul nopții și el se abandonează în sfârșit Îngerului somnului – pentru ca în fiecare seară noi murim și în fiecare dimineață reînviem.
A dormi, a părăsi corpul fizic pentru a merge în cealaltă lume, este un exercițiu pe care-l practicăm zilnic cu scopul de a fi gata pregatiți pentru o zi când va trebui cu adevarat să plecăm în cealaltă parte.
Nu există nici o diferență între a adormi și a părăsi lumea materială, în afară de faptul că, atunci când plecăm de aici, părăsim definitiv casa pe care o locuiam. În timpul somnului o părăsim de asemenea, dar ramâne o legatură care ne reține în această casă (în corpul fizic).
Presupuneți că astăzi ați fost fericit, bine dispus. Dar dacă în momentul adormirii ați început fără a ști de ce, să aveți gânduri de tristețe, de descurajare, a doua zi, la trezire, veți fi uimit să constatați că ceea ce a fost frumos în trăirea voastră din ajun a dispărut complet și că a rămas în loc doar o senzație dezagreabilă.
Puteţi deci constata că ultimul moment a fost mai important, mai semnificativ decât întreaga zi. Presupuneți, din contra, că ați avut o zi destul de proastă, dar că înainte de a vă abandona somnului, veți reuși, prin rugăciuni și gânduri bune, să adormiți în pace. Aceste ultime momente curăță totul în voi, vă purifică, cu atât mai mult cu cât a doua zi vă veți trezi cu intenţii bune și proiecte constructive.
Există în om lucrători care utilizează tot ce el a gândit la frontiera dintre veghe și somn, fiindcă gândurile activează diferite forțe. Deci feriți-vă, nu adormiți cu gânduri rele, pentru că ele vor distruge tot ce ați acumulat bun în timpul zilei. În timp ce, dacă adormiți cu gânduri bune, ele vor ameliora totul în voi și a doua zi veți fi uimit să vedeți în ce stare de pace și lumină vă veți trezi.”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu