joi, 15 decembrie 2016

„Omul sfințește locul” - Parabola: Soarele și peștera


 Într-o bună zi, Soarele a observat că există un loc, într-una dintre cele mai abrupte crăpături ale unui munte, în care el nu putea ajunge. El începu să strige spre acel loc să vadă dacă îi răspunde cineva și multă vreme nu primi răspuns, dar într-o zi o voce impozantă i se adresă:
– Eu sunt peștera din munte. Cine mă trezește din somnul meu prelung?
– Eu sunt Soarele! strigă vesel.
– Ce dorești de la mine? continuă cu același glas plin de supărare peștera. Eu nu te cunosc!
– Eu dau lumină întregii lumi, aduc fericire, claritate, căldură și trezesc natura la viață, se descrie cu mândrie Soarele.
–Nu înțeleg ce vrei să spui, lumină, căldură... spuse peștera nedumerită. În lumea mea întunecată și rece nu există așa ceva!
– Nici eu nu înțeleg ce înseamnă întunecat și rece. Există așa ceva? Cum arată?
Fiecare îi descria celuilalt cum este lumea lui. După mulți ani de povestit s-au hotărât să se ducă fiecare la celălalt să vadă cum este.
Peștera când a ajuns la Soare era încântată de ceea ce vedea, de imensitatea din jur și de căldura Soarelui.
–Trebuie să vii și tu la mine...
A doua zi, Soarele a coborât în peșteră, intrând în toate cotloanele.
– Cum ți se pare, aici în peșteră, Soare?
– Te rog să mă scuzi, dar eu nu văd nicio diferență, răspunse acesta. E plin de lumină și căldură aici.


Autor necunoscut

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu