luni, 17 aprilie 2017

Afirmaţie pentru iertare


Eu (nume de botez) mă iert pentru orice cuvânt, acţiune, gând sau faptă trecută, prezentă sau viitoare din această viaţă, din acest spațiu sau timp și realitate sau din oricare altă realitate, viaţă  sau din oricare spațiu sau timp, care se află sub frecvenţele Iubirii Divine.
Îi iert pe toţi cei care consider că m-au nedreptățit, jignit, rănit, prigonit, nemulțumit, dezamăgit, în oricare altă viaţă, spațiu, timp sau plan. Cer iertare tuturor celor care consideră că i-am nedreptățit, jignit, rănit, prigonit, nemulțumit, dezamăgit, în orice timp, spațiu, dimensiune sau în oricare altă viaţă.
Fie ca toate energiile negative create de mine împreună cu ceilalți oameni din oricare viață a mea, să fie trimise spre vindecare, în Lumină și Iubire, astfel încât ele, să nu își arate efectele în prezent sau în viitor. Cer această iertare și vindecare spre binele suprem al meu (nume de botez) și al tuturor celor implicați.  Fie, ca fiecare dintre noi, să înțelegem lecțiile și să le integrăm în esența ființei noastre.
Rog îngerii iertării să penetreze, să infuzeze, toate faţetele Fiinţei mele cu frecvenţele Iubirii și Luminii Divine, astfel încât să rămân focalizat/ă pe suflet şi centrat/ă în inimă, pentru a putea deveni un adevărat maestru, Purtător de Lumină, Înțelepciune și Iubire spre binele tuturor.
Așa să fie, așa este, aici, acum și întotdeauna! Amin!

Uniune Spirituală


Un comentariu: