sâmbătă, 21 octombrie 2017

REIKI: SEI HE KI, Simbolul vindecării mentale şi emoţionale.


Știm că simbolurile Reiki sunt în esență cuvinte din limba japoneză și joacă un rol important în practica Reiki. Aceste simboluri sunt folosite de practicanții Reiki pentru focalizarea sau canalizarea energiilor Reiki.
Simbolurile pot fi activate vizualizându-le mental, desenându-le, rostind numele simbolului cu voce tare sau în gând.
Astăzi voi scrie despre Sei He Ki (simbol de vindecare, mental- emoțional). 
Este cunoscut ca Simbolul vindecării mentale şi emoţionale. Este simbolul armoniei.
Traducerea simbolului: Umanitatea şi Divinitatea se unesc pentru a forma un Întreg! Înseamnând, Pământul și Cerul se întâlnesc, sau Dumnezeu și omul devin una.
Acest simbol acționează asupra minții conștiente a persoanei (corpul mental) și a minții subconștiente (corpul emoțional) și este folosit în primul rând pentru vindecarea emoțională și mentală, curățire, purificare, protejare și echilibrare.
Uneori SHK are rolul de a asigura protecție.
Majoritatea afecțiunilor sunt cauzate de dezechilibrul mental și emoțional. Folosirea lui SHK ajută la aducerea problemei la suprafață și eliberarea cauzelor emoționale și mentale care provoacă problema. Desenat dublu, în oglindă, pe emisferele cerebrale, acest simbol ajută la echilibrarea părții stângi și drepte a creierului, echilibrând intuiția cu raționamentul.
SHK promovează pacea și armonia. Poate fi folosit pentru a atrage energii blânde și subtile necesare pentru a ușura sentimentele de durere sau suferință (depresie, tristeţe, supărare, anxietate, frică, furie, divorţ,  singurătate, fobii, frustrare, gelozie).
Așa cum am scris, majoritatea bolilor provine din minte și emoții, astfel că vindecarea cu SHK poate împiedica manifestarea bolii în corpul fizic. Folosind SHK împreună cu HSZSN, se poate ajunge la rădăcina cauzei și a începe vindecarea acesteia.
SHK este util în lucrul cu subconştientul.

Cum se utilizează simbolul emoțional / mental Reiki

Practicanții folosesc acest simbol în moduri diferite.
De exemplu, se desenează Cho Ku Rei (simbolul puterii) pentru a crea o conexiune cu sursa de energie Reiki, apoi se desenează Sei He Ki peste zona cu probleme, unde energiile Reiki sunt necesare. Apoi se sigilează energiile prin aplicarea, din nou, a simbolului puterii, Cho Ku Rei. Acest mod susține efectul lui Sei He Ki pentru o perioadă mai lungă de timp.

Îmbunătățește puterea de memorare
Acest simbol ajută memoria sau reamintirea, prin legătura energetică pe care o face între cele două emisfere cerebrale.
Desenarea acestui simbol Reiki pe paginile cărților, manualelor sau cursurilor dvs. vă poate ajuta să memorați conținutul în timp ce citiți sau studiați.
Trasarea simbolului deasupra capului vă poate ajuta să vă amintiți lucrurile pe care le-ați uitat (un număr de telefon, locul unde v-ați pus cheile, numele unei persoane, răspunsul la un test, etc).

Renunțarea la obiceiurile rele, nesănătoase
Este simbolul aplicat adicțiilor. Simbolul restabilind în corpul unei persoane echilibrul emoțional și psihic, aduce vindecarea profundă. Folosirea acestui simbol Reiki ajută la eliminarea obiceiurilor nedorite sau proaste precum alcoolismul, fumatul sau supraîncărcarea negativă. Vizualizarea sau desenarea acestui simbol în jurul dvs vă ajută să vă schimbați convingerile negative, educația parentală sau socială negativă și vă face o persoană mai pozitivă.
Puteți pune o palmă pe frunte și una pe ceafă cu intenția de a renunța la un obicei nesănătos.

Îmbunătățește relațiile
Desenarea lui Sei Ki Ki de jur-împrejurul dvs și a persoanelor cu care sunteți implicați într-o relație tulbure, poate aduce înțelepciunea și puterea de a rezolva problemele pe cale amiabilă. Folosirea acestui simbol Reiki va ajuta la aducerea problemelor din relație la suprafață și vă va face să le rezolvați cu succes.
În cursul de Reiki scrie: „Armonizarea cu alte persoane. Atenţie, la armonizare schimbul energetic este mare, iar energiile persoanelor care participă se egalizează. Dacă te armonizezi cu o persoană încărcată negativ vei prelua încărcătura negativă şi vei ceda încărcătura pozitivă, până în momentul în care ambele persoane au aproximativ aceeaşi încărcătură energetică. A te armoniza cu o persoană fără acordul acesteia este o încălcare a Liberului Arbitru”.

Împuternicește afirmațiile
Afirmațiile sunt instrumente puternice care pot juca un rol vital în a vă atinge cu succes scopul. Simbolul SHK funcționează în mintea subconștientă. Repetând numele acestui simbol poate ajuta la împuternicirea afirmațiilor dvs. ajutându-vă să vă atingeți obiectivul. Dacă scrieți afirmații, desenați simbolul pe hârtie și dați energie 10-15 minute, zilnic.

Asigură protecție personală
Desenarea lui Sei He Ki în jurul dvs., vă ajută să vă protejați de vibrațiile negative și permite doar energiilor pozitive să vă atingă. SHK poate fi folosit și ca scut de protecție în timpul ceremoniilor de purificare pentru a ajuta la eliminarea energiei negative din corpul fizic sau din aură.

Curăţarea și protejarea unor spaţii
Împreună cu Cho-Ku-Rei se aplică pe pereţi, tavan, podea, iar în mijlocul camerei se desenează Dai-Ko-Mio sau CRUCE.
        
Purificarea
Purificarea mâncării, băuturilor, cristalelor, etc., cu SHK împreună cu CKR.

Sănătate
Atunci când este folosit înainte, în timpul sau după o operație sau o intervenție chirurgicală, acest simbol tinde să funcționeze ca un „unguent antiseptic”.
Shk deschide chakrele şi câmpurile, astfel putând fi eliminate energiile negative de la nivelul respectiv.

SHK elimină durerile de cap
Multe dureri de cap sunt cauzate de deshidratare, deci nu uitați să beți suficient de multă apă.
 Sei He Ki este folosit pentru a vindeca probleme emoționale care pot provoca și probleme fizice. Folosind acest simbol Reiki, puteți găsi o modalitate, naturală, de a vindeca durerile de cap cauzate de orice instabilitate mentală sau emoțională.

Găsirea obiectelor pierdute
Desenarea simbolului Shk în fața dvs. și emiterea intenției și solicitarea asistenței pentru a localiza obiecte pierdute vă va ajuta fie să găsiți obiectele, fie să vă reamintiți locul în care le-ați lăsat.

Armonie
Acest simbol ne învață despre sincronizarea sau armonizarea lucrurilor în natură. Ne învață la nivelul subconștientului despre ciclul ritmic al naturii, despre nevoia de adaptabilitate la schimbări și despre înțelegerea importanței nonatașamentului. Astfel se capătă o perspectivă pozitivă asupra vieții și menținerea unei stări interioare de fericire pe tot parcursul vieții.


Uniune Spirituală



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu